Connect with us

Hi, what are you looking for?

Pediatrics

Privilegiul suprem. Copiii care cresc alături de bunici sunt mai fericiți și mai încrezători

Studiile arată și că bunicii care își îngrijesc nepoții trăiesc mai mult

Să ai bunici e ca și cum ai avea o armată întreagă doar pentru tine. Privilegiul suprem pentru un copil este să știe că are întodeauna pe cineva de partea sa, indiferent de situatie. Bunicii sunt sabie și scut pentru nepoți, iar iubirea lor este cu totul specială, înțeleg mai multe, știu mai bine, viața privită prin ochii lor este o binecuvântare. Experții au demonstrat ca atunci când copiii cresc cu bunicii, cei mici sunt mai fericiți și mai încrezători. La cel mai amplu studiu au participat 374 de bunici și 356 de nepoți, între anii 1985 și 2018. La finalul lor, cercetările au arătat că legăturile emoționale strânse dintre bunici și nepoți reduc considerabil stresul și depresia.

Avantajele creșterii cu bunicii

Copiii care cresc cu bunicii au mai puține șanse să dezvolte boli precum depresia la maturitate. Pentru copii, bunicii pot fi tovarășii perfecți de joacă. Bunicii sunt creativi și își folosesc imaginația pentru a-și face nepoții să descopere cele mai minunate părți ale lumii, prin joacă.

Potrivit Dr. Vanessa Jensen, de la Cleveland State University, cu cât un copil are parte de mai multă dragoste și atenție, cu atât dezvoltarea lui va fi mai armonioasă și mai înfloritoare. “Cu cât sunt mai mulți oameni care îți iubesc copilul, cu atât mai bine”, spune ea. Rolul bunicilor în viața nepoților este cu atât mai important în familiile care trec printr-un divorț sau în care nu există multe legături sociale.

Să lăsăm bunicii să-și răsfețe nepoții

Totuși,  există părinți care sunt îngrijorați de faptul că bunicii își răsfăță nepoții prea mult. Ce trebuie să înțelegem este faptul că relația bunic-copil este diferită de cea părinte-copil.  Așadar, este absolut normal să existe puncte de vedere diferite sau chiar contradicții. Dr. Jensen  susține că este chiar recomandat ca celor mici să li se permită să facă lucrurile altfel atunci când stau la bunici.

Este perfect în regulă să lăsați bunicii să-și rasfete nepoții și să se bucure cât mai mult unii de ceilalți. Ambii au de câștigat din această relație minunată și din aceste momente cu care nu se vor mai întâlni vreodată.

Implicarea bunicilor crește bunăstarea copiilor și încrederea în ei. Un studiu al Universității din Oxford, făcut pe 1.500 de copii, a arătat că nepoțeii alintați au mai puține probleme emoționale și comportamentale pe parcursul vieții decât cei care nu au bunicii prezenți în viața lor.

Bunicii au un impact real asupra vieții nepoților

Majoritatea bunicilor își iubesc cu adevărat acest rol. Potrivit Asociației Bunicilor Americani, 72% dintre bunici consideră că a fi bunic este cel mai important și satisfăcător lucru din viața lor.

Studiile arată că până la 9 din 10 nepoți adulți simt că bunicii le-au influențat credințele și valorile. Perspectiva unui copil despre ceea ce constituie o relație sănătoasă și normală este modelată de relația pe care o are cu un bunic.

Bunicii care îngrijesc nepoții trăiesc mai mult

Relația dintre bunici și nepoți poate fi și una simbiotică. Studiile arată și că bunicii care își îngrijesc nepoții trăiesc mai mult.

Psihologii spun că bunicii care ajută la creșterea nepoților au un risc de mortalitate cu 37% mai mic decât adulții de aceeași vârstă. Se crede că acest lucru se datorează activității fizice și mentale mai mari din timpul îngrijirii nepoților. Bunicii se pot juca cu nepoții, îi pot duce în parc sau la locul de joacă, îi pot ajuta să termine puzzle-uri sau temele pentru școală. Asta le oferă bunicilor un scop în viață și îi ajută să rămână pozitivi.

Cât de mult timp petrece copilul tău cu bunicii?

Ana Nicolai

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eight + 7 =

Advertisement

Din aceeași categorie:

Pediatrics

"Pe parcursul primelor 18 luni, copilul își schimbă mult programul de somn. Trebuie să urmărim mereu semnalele pe care ni le dă și să...

Pediatrics

Mai devreme sau mai târziu cu toții am aflat cu adevărat semnificația cuvântului “tantrum”. Un cuvânt greu, atât la propriu cât și la figurat....

Pediatrics

E marți seara. Mă întorc de la birou și o găsesc pe Anais somnolentă și cu temperatură 39. De obicei, nu mă panichez foarte tare...

Pediatrics

“A venit la mine alergând cu șiroaie de sânge curgându-i pe față. Am zis că mor!”, mi-a spus o mămică venită într-un suflet la...

Pediatrics

Salut, dragi părinți vorbăreți! Astăzi, m-am gândit să vă povestesc despre un organ pe cât de mic, pe atât de controversat, despre care oamenii...

Pediatrics

Care este diferența dintre gripă și răceală? Ce este rinita? De ce nu contează cât de gros ne îmbrăcăm copiii? Care este, de fapt,...

Pediatrics

Ce sunt convulsiile febrile? De ce apar? Când apar? Ce trebuie să facem?

Pediatrics

Ce este fimoza? De câte tipuri este ea? De ce parafimoza este o urgență medicală?

Pediatrics

Ce înseamnă, de fapt, febra? În ce situașii febra poate fi falsă? Cum scădem febra? De ce nu trebuie să dăm antibiotic preventiv?

Pediatrics

Alimentele și băuturile dulci nu-și au locul în dieta copiilor pentru că le pot influența preferințele gustative pentru tot restul vieții

Pediatrics

Aproape 75% la sută din accidentele din trambulină sunt cauzate de copii care sar în același timp

Pediatrics

Dietele ținute în copilărie pot crește riscul tulburărilor alimentare de la maturitate.