Pun capul pe perna și numai gânduri ucigătoare îmi trec prin minte și nu mă lasă să adorm! Mă simt copleșită de remușcare! Mă gândesc doar cum am reușit să o rănesc fără să vreau! Din nou! Am început să o fac zilnic. Mă simt îngrozitor. M-am comportat de parcă ea, puiuța mea de om, fetița mea scumpă, persoana pentru care mi-aș da oricând viața, mi-ar fi cel mai mare inamic. Stersul și munca își spun cuvântul și nu mă mai pot controla. Sunt prea multe de făcut!
Reiau din nou toată faza și încerc să găsesc o justificare în ce a făcut ea, ca să mă simt eu îndreptățită pentru comportamentul meu. Nu reușesc. Nu pot să adorm. Din nou mă apasă gândul că sunt o mamă rea și nu fac altceva decât să repet greșelile mamei mele, deși am jurat că nu voi face asta niciodata.
Cu ultimele puteri, după o zi absolut îngrozitoare la birou, cu multe ședințe și multă tensiune între mine și colegi tot ce mi-aș fi dorit ar fi fost să mă scufund pe canapea. Dar am bagat rufele la spălat și am pregătit rapid masa de seară. Am rugat-o pe Ema să nu mai țipe, să nu mai alerge prin toată casa și să nu-și mai lovească surioara pentru că o văd.
După ce s-a liniștit, i-am zis de 1000 de ori să stea cuminte la masă, dar a vărsat tot bolul cu cereale pentru că se juca întruna și ignora absolut tot ce îi spuneam. În acel moment, m-am dezlănțuit și, dintr-un părinte rațional, m-am trezit tipând ca un om care nu este în toate mințile. Ema s-a oprit pentru moment, m-a fixat cu privirea, după care a izbucnit în plans și a strigat „Tu nu mă iubești!”.
Privirea ei, mai mult speriată, și vorbele ei încă mă urmăresc și nu mă lasă să dorm. Dacă am traumatizat copilul? Dacă îi stric copilăria?
Până să devin mamă, eram o persoană calmă, organizată, care își planifica totul până la cel mai mic detaliu. Acum este un haos în mintea și în casa mea iar țipetele sunt la ordinea zilei. Viața modernă pare să nu mă ajute prea mult, dimpotrivă, amplifică stresul și presiunea este mult prea mare, iar instinctele părintești naturale parcă se pierd.
Draga mea Ema, mama te iubește enorm, să nu te îndoiești nicio secundă de asta. Știu că ești doar un copil și că te comporți exact ca un copil, dar nu sunt perfectă și învăț și eu împreună cu tine. Dacă ar fi existat o regulă generală, o formulă magică de „creștere copil”, aș fi aplicat-o fără să stau pe gânduri.
Îți promit că mă voi strădui să fiu o mamă mai bună pentru tine și sora ta și promit să nu mai țip. Mama mai greșește și îi pare rău! Vreau ca greșelile mele să nu-ți afecteze copilăria și să fii înconjurată numai de iubire. Vom alege împreună iubirea!
Bianca Barbu
