Mai devreme sau mai târziu, toți copiii mint. De ce să nu recunoaștem, și noi facem asta uneori. Ocazional și dacă nu implică lucruri care pot afecta alte persoane sau situații, o minciună nu ar trebui să fie un motiv de alarmă.
Cu toate acestea, atunci când minciuna devine ceva obișnuit, se poate transforma într-o problemă semnificativă. Și mai grav este că, dacă se știe că omulețul tău minte, atunci s-ar putea să nu-l crezi când spune adevărul.
Părinții ar trebui să se aștepte ca cei mici să mintă la un moment dat și să încerce să reziste impulsului de a se supăra și de a pedepsi.
Dacă te sperii, este puțin probabil ca cel mic să aibă încredere în tine și să se deschidă în fața ta, în viitor.
Acest lucru este valabil indiferent de vârsta copilului.
Minciuna la copiii de 2-3 ani este ceva comun, ei abia încep să înțeleagă diferența dintre fantezie și realitate.
Copiii de această vârstă sunt prea mici pentru a înțelege minciuna ca pe o alegere morală.
Nu se gândesc întotdeauna înainte de a acționa, așa că nu anticipează consecințele.
Așadar, minciuna este modul în care ei răspund la faptul că pari supărat sau nervos.
Vor să facă totul bine din nou. Ei nu încearcă să înșele, explică psihologul Kristen Eastman.
Să luăm un exemplu. Găsiți ambalajul de la o ciocolată pe masă, iar cel mic este murdar de ciocolată la gură. Când îl întrebi cine a mâncat ciocolata, neagă. Cum reacționăm?
Pshihologii ne spun că cel mai bine e să răspundem la minciuni cu fapte, dovezi.
În acest caz, ducem omulețul la oglindă să-și privească fața și apoi îi arătăm și ambalajul de pe masă.
Când expuneți dovezile în termeni simpli, dar concreți, puteți începe să vă ajutați copilul să distingă binele de rău.
Dacă îți prinzi preșcolarul într-o minciună, nu face mare lucru din asta – ei încă explorează și testează la acea vârstă.
Deși știe că minciuna este greșită, își dă seama că îl poate ajuta să evite anumite consecințe sau treburi prin casă.
Uneori, copiii mint și pentru a manipula și pentru a evita o situație incomodă pentru ei.
Dacă copilul minte că nu are teme, află de ce. Poate că nu înțelege sau nu poate urmări sarcinile lor.
Uită-te la lacunele din abilitățile copilului tău ca pe o oportunitate de a reduce nevoia de a minți, spune dr. Eastman.
Împărtășește experiențe din trecutul tău în loc să-l pedepsești și să-l faci de rușine.
Este foarte important totuși să nu-i treci cu vedere o minciună.
Spune-i că nu este în regulă sau va vedea minciuna ca o modalitate mai ușoară de a evita consecințele sau sentimentele rănite.
Și ultimul lucru, poate cel mai important, fii un model pentru copilul tău.
Cei mici nu știu să discerne “minciunile nevinovate” de cele care pot face rău.
Astfel, dacă cel mic vede că minți pentru a nu merge într-o vizită, să te aștepți să te imite.
Indiferent de vârsta copilului tău, este important să explici diferența dintre a spune adevărul și a spune o minciună.
Rețineți, totuși, că până în jurul vârstei de patru ani, copiii mici nu vor înțelege pe deplin diferența dintre minciună și adevăr.
Tu cum procedezi când îl prinzi pe omulețul tău cu minciuna?
Mihaela Viziru
Mihaela Viziru este mămică de omuleț vorbăreț de 4 ani. La fel de vorbăreață este și ea, ar discuta ore întregi despre copii și călătorii. Adoră să scrie și să împărtășească experiențe, “sfaturi” și (ne)realizări cu alți părinți. Cu o experiență de 10 ani în presa “serioasă”, pentru oameni mari, își găsește refugiul în scrierile pentru omuleții noștri vorbăreți.
