Nicholas iubește să-i citesc. Anais este încă prea mică să înțeleagă poveștile, dar le ascultă și ea, cuibărită în brațele mele sau ale frățiorului ei. Când își pierde răbdarea, scotocește prin sertare, fascinată de fiecare obiect.
I-am spus lui Nicholas ca, oricât aș fi de obosită, nu vor adormi niciodată fără să le citesc măcar o povestioară. Uneori, am ajuns acasă târziu, învinsă de ziua respectivă, cu multe bagaje de desfăcut și cu altele de făcut, dar Nicholas știe că nu ne încălcăm promisiunile. „Ai uitat când mi-ai spus că-mi vei citi mereu?”, îmi spune nemilos. Iar eu respir adânc și îl rog să își aleagă o carticică.
Iubește seria Mog. ”Mog și Iepurilă” este favorita lui. I-am citit-o de atâtea ori încât amândoi am învățat-o pe dinafara. Este o carte ușoară, cu ilustrații mari și vesele, perfectă pentru un copil de 4 ani și jumătate. Peripețiile pisicii îl distrează teribil pe Nicholas. Pisicuța Mog face câte o prostioară, iar Nicholas râde în hohote de fiecare dată. Sunt dependentă de râsul lui, așa că uneori improvizez ca să-i mențin starea de bucurie pură.
Mog este prietenul nostru de când Nicho avea 3 ani. Anais are 2 ani și deja începe să îl placă și ea. E mare iubitoare de pisici, studiază cu atenție fiecare poză și silabisește câte un „Bi!” ( = pisică, în limba ei). Astfel, am ajuns să avem o adevărată colecție: „Mog si Iepurila”, „ Mog, pisica uitucă”, „Mog la veterinar”, „Mog și bunicuța”, „Mog și bebelușul”, „Mog învață alfabetul” și „Mog și vulpile”.
Am știut dintotdeauna că dacă le voi citi copiilor de la vârste mici, vor iubi lumea poveștilor, iar asta le va aduce multe bucurii. Îi sunt recunoscătoare lui Mog pentru că, până la el, Nicholas își pierdea răbdarea încă de la prima pagină și începea să roadă cartea, la propriu.
Voi reveni curând și cu alte personaje din biblioteca noastră.
Ana Nicolai
