Connect with us

Hi, what are you looking for?

Homer Omuleti Vorbareti

Fun

12 sfaturi de la Homer Simpson pentru o viață de familie fericită

Copii, doar pentru că nu-mi pasă, nu înseamnă că nu vă ascult.

Am crescut cu The Simpsons. Prin anii ’90, dădeau serialul pe TVR 2, iar tata nu rata niciun episod. Familia Simpson mi-a dezvoltat umorul și m-a învățat să văd viața mai relaxat. După câțiva ani, l-au scos, dar l-am găsit la nemți, pe RTL. Nu știam o boabă de germană. Ce ne facem? Aveam un vecin – cu doi ani mai mare decât mine și cu bunic neamț – pe care îl invitam pe la noi și îl momeam cu dulciuri ca să ne traducă. Mai târziu, ne-am băgat net prin dial-up și am găsit serialul pe niște site-uri rudimentare, unde nu era copyright și nici suspin. Acum sunt tată și abia aștept să mai crească ăștia mici ca să mă uit cu ei la Simpsoni. Îmi amintesc cu drag câteva dintre vorbele înțelepte ale lui Homer. Le redau din amintire și din traducerile unui copil de 12 ani.

Copii, doar pentru că nu-mi pasă, nu înseamnă că nu vă ascult.

Este atât de simplu să fii un părinte înțelept. Doar gândește-te la lucrurile stupide pe care le-ai spune, dar nu le spune. 

Căsătoria este ca un sicriu, iar fiecare copil este încă un cui bătut în el.

Copiii sunt minunați. Îi poți învăța să urască pe cine urăști tu, iar de când cu Internetul, practic, se cresc singuri.

Cea mai tristă zi din viața mea a fost când mi-am dat seama că sunt mai bun decât tatăl meu la absolut orice. Iar fiul meu, săracul, a trebuit să treacă prin același lucru la nici 4 ani. 

Cea mai mare problemă a unei familii este comunicarea. Prea multă comunicare.

Homer Simpson, Bart Simpson, “The Simpsons” Season 28 (2017) Fox Broadcasting Co.

Fiule, dacă vrei cu adevărat ceva în această viață, trebuie să muncești pentru asta. Acum, liniște! Se anunță numerele la loto!

Sunt un bărbat alb și am între 18 și 49 de ani. Toată lumea mă ascultă, oricât de stupide ar fi sugestiile mele.

Aveți încredere! Dacă prostia ne-a băgat în rahat, tot ea ne va scoate de aici.

Nu este ușor să jonglezi între o soție însărcinată și un copil cu probleme, dar am reușit să mă încadrez în doar opt ore pe zi de stat la televizor. 

Bine, fiule. N-am să te cert, dar îți voi spune trei lucruri care te vor bântui toată viața: Ț-ai ruinat tatăl. Ți-ai schilodit familia. Iar chelia este ereditară!

Nu mă mânca, monstrule! Am soție, am copii! Mănâncă-i pe ei!

Bogdan Nicolai

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

7 + nine =

Advertisement

Din aceeași categorie:

Books/Edu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice cu table interactive, în cele peste 80.000 de săli de clasă...

Pediatrics

Vecinii noștri ucraineni înfruntă cel mai de temut an din viața lor din cauza războiului. Mulți au decis să își lase în urmă viața...

Pediatrics

"Pe parcursul primelor 18 luni, copilul își schimbă mult programul de somn. Trebuie să urmărim mereu semnalele pe care ni le dă și să...

Parenting

Prima dragoste e cea mai frumoasă și nu se uită niciodată. Este cea mai pură și sinceră formă de iubire pe care omulețul tău...

Lifestyle

Văd ceasul ca pe o pizza și sunt dispusă să aloc câteva felii job-ului și alte câteva felii viselor mele, pe care nu le...

Parenting

Ca părinte, este normal să ai anumite așteptări de la copilul tău. Cea mai mare așteptare este să te asculte. Apoi, ușor, ușor, încerci...

Books/Edu

Ceea ce am găsit în locul siguranței la care speram m-a făcut să scriu

Parenting

Dacă cel mic vede că minți pentru a nu merge într-o vizită, să te aștepți să te imite

Pediatrics

"Omulețul vorbăreț își porționează singur această plăcere cu câteva trucuri"

Lifestyle

De ce copilul meu plânge noaptea în timp ce al vecinei doarme dus? De ce Vlad este foarte ascultător, iar Matei este mereu îmbufnat?...

Lifestyle

Fiecare rid are povestea lui și fiecare ascunde un zâmbet sau o lacrimă. Sunt ale noastre, fac parte din noi și sunt dovada că...

Books/Edu

Fericirea poate veni din diverse lucruri. Ea poate ține de un loc, de o persoana, de un moment sau de toate la un loc....