Aceasta este o poveste adevărată.
Evenimentele descrise
au avut loc în undeva lângă București,
în 2019, în Seara de Ajun.
Pentru a evita discuțiile inutile,
numele Moșului a fost schimbat.
La noi în cartier, venirea sărbătorilor înseamnă deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, la care sportul principal este aruncarea cu banii pe prostii pe luminițe. Vecinii se întrec în decorațiuni exterioare, iar când spun “vecinii” o includ și pe soția mea, care nu vrea să fie mai prejos. Dacă îi spun că exagerează cu cumpărăturile, scoate imediat arma imbatabilă: “Așa vor copiii! Nicholas vrea să avem cea mai împodobită casă, ca să vină Moșul la el prima dată. Trebuie să facem totul ca la carte pentru ca cei mici să rămână cu cele mai frumoase amintiri de Crăciun…”
Ok! Să redescoperim magia Crăciunului! Pachetul basic conține brad mare împodobit în curte, ghirlande, bannere și instalații cu becuri cât mai mari și cât mai multe. La astea se adaugă creativitatea fiecăruia. Unii își pun în curte reni, alții Moș Crăciuni care dansează, urcă pe geam sau te invită în casă, iar alții reconstituie cu statuete și păpușele scena nașterii Domnului Iisus.
Anul trecut, vecinii au hotărât pe grupul de WhatsApp să plătească și un Moș Crăciun care să vină din casă în casă cu cadouri. Minunată idee! Am fost convins că Moșul va fi un animator pentru copii sau un student în anul I la UNATC care face un ban în plus de sărbători.
Nici nu mi-a trecut prin minte că îl vor angaja pe Nea’ Nelu, paznicul grăsuț de la poartă, cel care ne apără în fiecare seară de răufăcători. L-au ales pe el, deși nu era nici măcar actor amator, deși copiii l-ar fi putut recunoaște, deși nu mai făcuse asta niciodată, deși îl suspectam că era drojdier. Dar de când sunt atât de pretențios?
În seara de Ajun, Ana le-a spus copiilor că Moș Crăciun ne va face o vizită dacă vor fi cuminți. Nicholas, fiind mai mare, i-a pregătit un cântecel, iar Anais un dans. Nicholas mă tot întreba care este superputerea Moșului, cum va știi care este casa lui sau cât de cuminte a fost.
Moșul trebuia să vină la noi la ora 17. S-a făcut ora 19, apoi ora 20, apoi 21, 22 și Moșul n-a mai apărut. Copiii erau deja leșinați de somn. Nicholas devenise un jeleu întins pe fotoliu care repeta cu un glas din ce în ce mai slăbit întrebarea “Când vine?”
Într-un cadru ideal de Ajun, cu casa împodobită, cu colinde în surdină, cu miros de portocale în aer și cu doi copilași nerăbdători îmbrăcați în pulovere roșii cu reni, apare el, Moș Crăciun. Abia la ora 22:30.
“Uite, tati, a venit Moșul! Este atât de bătrân și de obosit, că abia se mai ține pe picioare. Stai jos, Moșule! Ana, să îi aducem un scaun!”. De fapt, Moșul era beat pulbere, barba de vată îi atârna sub bărbie, iar din sac se auzea clinchetul cristalin al sticlelor de vin și de tărie primite de la vecini.
De fapt, ăsta ne-a fost ghinionul! Casa noastră este ultima din cartier. Până la noi, Moșul ăsta – drojdier, exact cum l-am bănuit – s-a oprit la toți ceilalți și a băut la fiecare câte ceva.
Cu cât Nichoals îi punea mai multe întrebări, cu atât Moșul cobora și mai adânc în prăpastia beției. De teamă să nu adoarmă la noi în living, Ana insista ca Moșul să plece, pentru că are și alți copii pe listă. Dar Moșul nu o mai auzea. Ba chiar a uitat să le dea copiilor cadourile și a trebuit să îi scotocim noi prin sac.
Abia după vreo oră și abia după ce i-am făcut și noi cadou o sticlă de vin, Moșul a pornit înapoi spre Laponia. Partea bună e că Nicholas și Anais nu l-au recunosctut pe Nea’ Nelu. Iar ăsta a fost 100% meritul lui. S-a făcut, într-adevăr, de nerecunoscut.
Bogdan Nicolai
