“Copil de 3 ani, energic, jucăuș, capabil să redecoreze toată casa în doar 5 minute, mănâncă puțin, însă bea multă apă, știe să meargă singur la baie, se spală singur, dă și cu aspiratorul la nevoie. Îl dau cu tot cu jucăriile din dotare pentru că urmează să ne luăm un cățel.” Cam așa ar suna un anunț daca am face puțin schimb de roluri.
Înainte să fiu mamă de omuleț vorbăreț am fost mamă de puiuț necuvântător. Un ghem mic de blană albă a venit în viața mea pe neașteptate, când lucrurile nu erau fix cum aș fi vrut, iar timpul liber era un lux. Știți cum te simți când vezi a doua linie pe testul de sarcină și nu înțelegi cum de s-a întâmplat? Ei bine, fix așa m-am simțit eu când iubita mea soră mi-a lăsat în casă un bichon de doar 6 săptămâni.
L-am iubit din prima clipă și am făcut tot posibilul să îi ofer o “copilărie” frumoasă. Asta pentru ca ea face parte din viața mea câțiva ani, însă, pentru ea, eu sunt toată viața ei. Milli m-a învățat să fiu responsabilă, să fac fața sarcinilor dificile, să am un program. Este primul meu “copil”.
Citește și Cum Împrietenim Copiii Mici Cu Animalele De Companie
După 2 ani, a venit David. L-a iubit de când era în burtă și grija mea era acum să fie cei mai buni prieteni. M-am îngrijorat degeaba. Era prima care fugea la pătuț atunci când David plângea si a primit primii lui pupici umezi când avea nici o lună. Și nu, nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza ei. La diversificare, a fost “aspiratorul” cel mai de calitate. Jucăriile le-au împărțit frățește, oricât de mult am protestat eu la început.
Nu m-am gândit nici măcar o secundă să nu mai facă parte din viața noastră. E ca și cum m-aș gândi să renunț la copilul meu.
Voi aveți și “copii” necuvântători? Cum e viața cu ei?
Mihaela Viziru
Mihaela Viziru este mămică de omuleț vorbăreț de 3 ani și jumătate. La fel de vorbăreață este și ea, ar discuta ore întregi despre copii și călătorii. Adoră să scrie și să împărtășească experiențe, “sfaturi” și (ne)realizări cu alți părinți. Cu o experiență de 10 ani în presa “serioasă”, pentru oameni mari, își găsește refugiul în scrierile pentru omuleții vorbăreți și este în echipa revistei încă din prima zi.
