Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ce trebuie să facem atunci când un copil dă semne de depresie
Ce trebuie să facem atunci când un copil dă semne de depresie

Parenting

Băiețeul meu de 7 ani a amenințat că se sinucide. Iată Ce am învățat noi din această experiență

Anul trecut, am trecut prin cel mai înspăimântător moment din viața noastră de părinți. Efectiv, nu știam ce să facem. După luni de discuții cu experți, suntem pe calea vindecării. Am aflat ce trebuie să facem atunci când un copil mic are “gânduri negre”.

Într-o după-amiază răcoroasă de vineri, în toamna anului trecut, copilul meu de 7 ani a răbufnit. Eram în bucătărie când, după ce a pierdut un joc de Piticot în fața surorii sale mai mici, a deschis sertarul de cuțite și a luat unul de acolo. “Mai bine mor decât să pierd în fața ei!”, a strigat și și-a îndreptat cuțitul spre burtică. Nu știam ce să fac. Îmi simțeam inima pompând în urechi.

“Nu cred că vrei să faci așa ceva!”, au fost cuvintele care mi-au ieșit atunci pe gură. Le-am spus cât am putut de tare. M-am gândit mult timp după aceea dacă asta trebuia să spun sau altceva.

A aruncat cuțitul, apoi a sărit la mine în brațe și a început să plângă. “Îmi pare rău, mami!”

Când fiul meu este fericit, este exuberant. Prima dată când a ținut-o în brațe pe surioara lui, a plâns de fericite. Iubește școala, adoră copiii și adoră să se joace. Dar când este nervos, este inconsolabil.

„Nu pot face nimic bine!”, “E cea mai proastă zi din viața mea!”, “Nu voi reuși niciodată să termin asta!” sunt doar o parte din lucrurile dureroase pe care le spune.

Uneori, rămâne supărat ore întregi. Totuși, discuția despre sinucidere era nouă și, da, pentru noi a fost terifiantă.

Am sunat un terapeut și i-am cerut ajutorul. Mi-a spus că, având în vedere că băiețelul meu și-a exprimat remușcarea în acest moment, pare să fi experimentat o “copleșire” emoțională mai degrabă decât o intenție suicidară reală.

În timpul pandemiei, mulți copii s-au simțit mai anxioși, au fost mai izolați și mai triști, la fel ca noi, adulții. Psihologul ne-a spus și că fiul nostru trebuie urmărit cu atenție și au avut câteva întâlniri pe Zoom. Ne-a spus că nu crede că se află într-un pericol iminent.

Câteva zile mai târziu, fiul meu ne-a spus din nou că vrea să moară. Era supărat că sora lui a aruncat din greșeală o cărămidă lego (pe care el o căutase foarte mult) înapoi în cutia cu piese.

– Ai găsit piesa o dată, i-am spus eu. Asta înseamnă că o poți găsi din nou. 

Disperată, am apelat la Google, dar nu am găsit prea multe informații despre riscul de sinucidere în cazul copiilor de vârsta fiului meu.

Există mult prea puține cercetări pe această temă. Din fericire, se pare că majoritatea micuților nu au înțelegerea cognitivă atât de dezvoltată încât să poată avea astfel de gânduri.

Într-un studiu din 2019 – pe care îl găsiți aici – realizat pe 139 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, cercetătorii au vrut să vadă cât de bine înțeleg copiii conceptul de moarte. Le-au pus întrebări de genul: 

Spune-mi câteva lucruri care mor?

Când o persoană este moartă, are nevoie de hrană, aer, apă? Se poate mișca? Are vise?

Dacă o persoană moare și nu a fost îngropată de foarte mult timp, poate învia?

Medicul care a condus studiul a concluzionat că „Nu numai că înțeleg ce înseamnă să mori, dar copiii care au gânduri sinucigașe au o înțelegere mai avansată a morții decât cei care nu le au.”

Toți copiii din acest studiu care au avut gânduri suicidare au avut, de asemenea, depresie, dar nu toți cei cu depresie au avut gânduri suicidare.

Deși ideea suicidară este mai frecventă la copiii care au depresie, aceasta poate apărea și la cei care nu sunt deprimați. Cu alte cuvinte, copilul meu de 7 ani ar putea percepe moartea ca fiind definitivă?

Un co-autor al studiului scrie că „Părinții au una dintre cele două reacții extreme atunci când copiii vorbesc despre auto-vătămare. Fie resping amenințarea, presupunând că cel mic nu știe ce spune, fie se sperie foarte tare”.

Experții spun că reacția potrivită se află undeva la mijloc. Este esențial să validăm dreptul copilului la emoții. Nu trebuie niciodată să-i minimizăm tristețea prin care trece.

Nu este indicat să le spunem “Nu te mai gândi la tâmpenii! Vorbești prostii.” sau “N-ai niciun motiv de supărare!”. E ca și cum i-am lăsa să își trăiască durerea singuri.

Atitudinea noastră este cea care face diferența, iar noi trebuie să îi ajutăm să își construiască sistemul de auto-reglare, capacitatea de a înțelege emoțiile și reacțiile.

Exercițiile fizice ajută enorm, inclusiv sporturile de contact, unde copiii își pot descărca nervii într-un mediu controlat.

Să nu uităm niciodată că toți copiii ne au pe noi, adulții, ca modele! Trebuie să fim dispuși să exersăm comportamentul pe care copilul îl va prelua de la noi.

Eu și soțul meu ne-am creat un cod prin care ne spunem că suntem nervoși sau supărați în așa fel încât cei mici să nu realizeze, să nu simtă asta.

Am învățat de la psihoterapeut că vorbele noastre vor deveni monologul său interior, așa că îi lăudăm de fiecare dată alegerile bune, îl lăudăm când se liniștește fără a răni sentimentele surorii sale, facem tot posibilul să îi creștem încrederea în el însuși.

Am fost sfătuiți să vorbim deschis. Creierul copiilor mici este mai influențabil. De aceea, problemele sunt mai ușor de tratat atunci când le abordăm mai devreme.

Chiar și atunci când amenințarea unui copil cu sinuciderea nu ascunde o intenție adevărată, este ceva de luat în serios, ceva despre care trebuie vorbit.

Între timp, ne schimbăm. Fiul meu învață să-și exprime emoțiile copleșitoare. Învățăm că, atunci când pacea pare imposibil de atins, împreună o putem găsi.

Atara

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × one =

Advertisement

Din aceeași categorie:

Parenting

Traversăm o perioadă stresantă care ne produce multă îngrijorare, frustrare și ne putem simți confuzi. Dacă așa suntem noi, părinții, ar trebui să încercăm să...

Events

Pe scurt, a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în ultima perioadă. Aș fi simțit la fel și dacă nu ar...

Events

Care este gulity pleasure-ul tău? Pe lângă mâncatul de ciocolată pe ascuns, îmi place adrenalina, mai ales cea de la volan. Bineînțeles, nu conduc cu...

Pediatrics

Omuleții trezesc în noi sentimente de o intensitate copleșitoare. O mamă poate trece, în aceeași zi, de la furie la îngrijorare pentru ca, apoi,...

Books/Edu

Sunt mama a doi omuleți si cadru didactic. De 15 ani, sunt educatoare. Mă gândeam că, odată cu anii de învățământ, am vazut si...

Lifestyle

Un animal de companie îți poate înveseli viața și este o metodă ideală de a-i învăța pe omuleții vorbăreți să fie responsabili. Trebuie însă...

Lifestyle

Îți mai amintești cum era viața fără copii? Pustie, fără sens și plictisitoare. Da, așa dă bine la “CV-ul” de părinte, dar realitatea, să...

Books/Edu

Creioanele sunt una dintre marile pasiuni ale lui Nicholas. Pentru el, numărul ideal de creioane este “Mai vreau creioane!”. Și ar mai vrea și câteva caiete,...

Parenting

Nu sunt nici pe departe o mamă perfectă, însă am fost crescută pentru a fi un copil perfect! Eu, tu și mulți alți adulți...

Fun

În luna august, David are vacanță de la grădăniță. O vacanță impusă de noi, pe care eu și soțul am decis că o merită...

Fun

Mami și tati. Două prezențe constante din viața unui copil. Doi oameni care ar face orice pentru binele și fericirea copilului. Cu toate că...