Trăim în era tehnologiei, iar asta ne ocupă tot timpul. Rețele de socializare au ajuns să facă parte din viața noastră zi de zi, oră de oră. La orice întrebare găsim răspunsul pe unul dintre nenumăratele grupuri la care suntem înscriși. În spatele unei postări ce se încheie cu o întrebare, mai mereu se ascunde un părinte panicat. Pentru mulți, întrebarea poate părea banală, iar răspunsurile, de multe ori, adâncesc problema sau nesiguranța. Tocmai de aceea, atunci când vrei să răspunzi unei postări, încearcă să fii empatic. Persoana respectivă chiar are nevoie de ajutor.
1. “Copilul meu nu doarme toate noaptea. Sunt epuizată, vă rog să mă sfătuiți cum să procedez!”
Răspunsuri: “Nu știu cum să te ajut”, “Copilul meu doarme de la 21 la 9”, “Eu nu am probleme, adoarme singur…”
Astfel de răspunsuri pot să adâncească sau să creeze o depresie. Mama care a cerut un sfat despre cum să adoarmă copilul este deja epuizată, iar poveștile de succes ale altor mămici nu o ajută. Are nevoie de sfaturi și încurajări.
2. “Copilul meu nu vrea să mănânce. Abia ia 2-3 guri de mancare toată ziua. Voi cum îi convingeți?”
Răspunsuri: “Al meu mănâncă de rupe”, “Nu știu ce să îți spun”, “Copilul meu e mâncăcios de mic”
Oameni buni, ultimul lucru pe care vrea un părinte să îl audă, disperat că al lui nu mănâncă, este cât de bine mănâncă alți copii. E ca și cum i-ai spune unui om al străzii, care îți cere disperat bani de mâncare, “Vai, ce viață nașpa ai! A mea e minunată! Pleacă de aici, că mă întristezi!”
3. “Copilul meu nu vrea să meargă la grădiniță, plânge mereu când îl las acolo. Cum să îl conving să nu mai plângă?”
Răspunsuri: “Al meu a fost încântat din prima zi!”, “Ce bine că nu îl duc la gradiniță, așa nu am probleme…”
Plânsul copilului este o durere pentru părinte, iar faptul că i se tot repetă că alții nu au astfel de probleme, poate fi interpretat ca un eșec personal. O încurajare este cea mai bine venită, iar atunci când nu o avem, cel mai bine este să nu răspundem.
4. “Din motive medicale, trebuie să renunț la alăptat. Ce lapte praf îmi recomandați?”
Răspunsuri: “Dar cum poți să faci așa ceva? Nu te gândești la copil?”, “Chiar nu există altă soluție? Alăptatul chiar e important.”
Dacă ar fi existat altă soluție, mămica nu ar fi oprit alăpatul și, cu siguranță, nu ar fi cerut recomandări pentru lapte praf. Înainte de a judeca persoana, trebuie să încercăm să o înțelegem. Iar când spune că este vorba și despre probleme medicale, lucrurile nu se mai discută.
5. “Copilul meu de 3 ani încă nu vorbește bine. Oare e nevoie de logoped?”
Răspunsuri: “Vaaaiiii! Al meu vorbește perfect de la 2 ani.” sau “Al meu, la 3 ani, știe deja 242 de poezii și nu îi mai tace gura”
Postarea nu este o ediție a emisiunii “Copiii au talent la vorbit”. Părintele vrea să știe dacă este nevoie de sfaturile sau de ajutorul unui specialist. Faptul că există copii mai mici care deja vorbesc perfect este minunat,dar, în această situație, nu ajută prea mult. Ar fi ajutat dacă știau și să scrie, să citească, cunoșteau cât de cât subiectul și ar fi răspuns măcar ei, în locul părinților, la întrebare.
În loc de concluzie
Într-o lume complet nouă, aceea de părinte, este nevoie de încurajări, de susținere și de înțelegere. O vorbă bună poate da speranță, combostibilul de care ai nevoie ca să mergi mai departe. Empatia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi în mediul virtual atunci când un om ne cere ajutorul.
Ce alte situații asemănătoare ați mai întâlnit?
Mihaela Viziru
Mihaela Viziru este mămică de omuleț vorbăreț de 3 ani și jumătate. La fel de vorbăreață este și ea, ar discuta ore întregi despre copii și călătorii. Adoră să scrie și să împărtășească experiențe, “sfaturi” și (ne)realizări cu alți părinți. Cu o experiență de 10 ani în presa “serioasă”, pentru oameni mari, își găsește refugiul în scrierile pentru omuleții vorbăreți și este în echipa revistei încă din prima zi.
