Connect with us

Hi, what are you looking for?

Nu-ți jefui copiii de copilărie - Omuleti Vorbareti

Lifestyle

Am învățat de la părinții mei să nu le fur copiilor copilăria

Copilăria nu trebuie privită prin ochii adulților, ci prin ochii copilului

Niște prieteni de familie ne povesteau, la o cafea, că educatoarea s-a arătat dezamăgită de fiul lor. Motivul? La 5 ani nu știe încă să scrie și să citească. Pe bune!??

„Copilul este la o grădiniță la care mai mult studiază decât se joacă. Pentru că trebuie să fie cât mai bine pregătit pentru clasa 0”, îmi spune prietenul meu, tatăl copilului. 

L-am întrebat ce crede că îi cumpără, de fapt, copilului când plătește pentru acest sistem educațional, în afară de viitoare depresii și anxietate. 

N-au știut să-mi răspundă, dar sper să caute răspunsul.

Cred că, de fapt, noi, părinții de azi, ne jefuim copiii de copilărie, dar și de șansa de a se dezvolta independent.

Le ocupăm TOT timpul cu activități dirijate de adulți, chiar și atunci când se joacă.

Nu le dăm timp să exploreze lumea în afara ochiului vigilent al părinților, al bunicilor, al bonelor, al profesorilor, al antrenorilor.

Uităm că cel mai important lucru pentru copii este tocmai nevoia profundă de timp și de spațiu în care SĂ SE JOACE LIBERI.

Timpul de joacă nestructurat, neorganizat – chiar dezorganizat, dacă vrei – este cel în care copiii au șansa să învețe cum să se descurce cu frica, cu furia și frustrarea fără ca un adult să intervină.

Vorbesc aproape zilnic cu doi colegi psihoterapeuți din redacția Omuleți Vorbăreți.

Îmi spun că o mare parte dintre adolescenții care ajung la ei sunt cei care în copilărie nu au dezvoltat niciun fel de rezistență la surprizele neplăcute ale societății.

Deci nu au capacitatea de a-și reveni dintr-un episod neplăcut.

Nu știu să-și gestioneze emoțiile atunci când ceilalți copii îi împing, râd sau fug de ei.

Când nu le iese un exercițiu la ora de sport, cănd nu reușesc să răspundă perfect la o lucrare de control, când părinții pleacă o zi-două de acasă.

Am fost unul dintre sutele de mii de copii români crescuți cu cheia la gât, la începutul anilor ’90. 

Orașul meu avea două școli primare (și generale). Una era în centru, unde învățau, în general, copiii celor cu părinți mai înstăriți, care locuiau la vilele din centrul orașului Sinaia.

Cealaltă școală era spre marginea orașului. Acolo am învățat eu în 1-8. 

Majoritatea elevilor erau copiii muncitorilor de la Mefin Sinaia.

Stăteam cu toții la bloc, eram îmbrăcați identic, în casă aveam aceeași mobilă, de nici nu știai dacă ești la tine sau la un prieten.

Colegii mei de clasă se împărțeau în violenți, foarte violenți și extrem de violenți.

Poate pentru că proveneau din familii extrem de sărace, cu multe probleme, simțeau nevoia să refuleze la școală.

Și pentru că la TV se dădeau numai filme cu Van Damme, cu toții ne doream să fim JCVD. 

Era la modă o vorbă. Aproape fiecare tată de băiat îi spunea acasă fiului său următoarele cuvinte: Dacă ajungi acasă bătut, te mai bat și eu o dată.

Asta însemna un singur lucru. Să știi unde ți-e locul în lanțul trofic al cartierului. 

În viață, ca viitor bărbat, este extrem de important să înveți să măsori oamenii dintr-o privire și să știi cum să îi iei.

Pe vremea mea, băieții respectau fetele, cel fără școală îl respecta pe cel cu școală, cel slab îl respecta pe ce puternic, cel mic îl respecta pe cel mare și cu toții îi respectau pe cei în vârstă. Astăzi, nimeni nu mai repectă pe nimeni.

După școală, porneam spre casă. Dar nu ajungeam niciodată acasă. Copiii mai cuminți își făceau temele imediat ce se întorceau de la școală, apoi dormeau după-amiaza.

Între orele 12 și 19, pe afară erau mai mult golani cu care împărțeam pumni, bolovani sau banii pentru câte un ciob de Pepsi. Băteam cu ei cartierul în lung și în lat până când veneau ai mei, seara, de la serviciu și mă băgau în casă, la lecții.

Așa am dus-o până la liceu când, în sfârșit, am început să învăț de plăcere, mai ales la limba română.

Dar dacă ai fi venit la mine în clasă când eram prin clasa a treia sau a șaptea, n-ai fi zis că am vreo șansă să ajung la liceu.

Cu toate astea, am terminat și facultatea. La stat, în caz că citesc și persoane mai în vârstă, pentru care prostia asta chiar contează.

M-am angajat, pentru prima dată, la 14 ani, iar de la 18 ani, lucrez în fiecare zi, 8 zile din 7, vorba melodiei.

Copilăria mea nu e un model pentru nimeni. Nu i-aș recomanda-o fiului meu și nici altora pentru fiii lor.

Dar e/a fost copilăria MEA și nu aș da-o pe a niciunui alt copil de atunci sau de acum.

Copilăria nu trebuie privită prin ochii adulților, ci prin ochii copilului.

De multe ori, ceea ce tu crezi că este rău pentru el, s-ar putea ca pentru el să fie bine, măcar pentru că va învăța să găsească singur soluții, pentru că va prinde aripi și încredere.

Vreau să le dau și copiilor mei libertatea de a-și găsi drumul, fără să le fie teamă de eșec. Vor da greș, se vor împiedica și vor cădea. Apoi, se vor ridica și vor lupta din nou. 

După încercări incerte, inconfortabile și nedrepte, își vor găsi pasiunea. Pasiunea LOR, nu a mea. În călătoria LOR, nu a mea.

Acesta este modul în care vor dezvolta rezistență, recunoștință și empatie, lucruri infinit mai importante decât orice cadou, decât orice sumă de bani.

Va fi antidotul lor împotriva anxietății, busola lor morală.Voi interveni întotdeauna atunci când va fi nevoie, îi voi asculta și îi voi ajuta.

Dar mă voi gândi de două ori înainte dacă nu cumva e o situație pe care o pot gestiona și singuri.

Cred că uneori trebuie să îi ajuți din umbră, ca să nu le tai aripile.

Bogdan Nicolai

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − two =

Advertisement

Din aceeași categorie:

Parenting

Traversăm o perioadă stresantă care ne produce multă îngrijorare, frustrare și ne putem simți confuzi. Dacă așa suntem noi, părinții, ar trebui să încercăm să...

Events

Pe scurt, a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în ultima perioadă. Aș fi simțit la fel și dacă nu ar...

Events

Care este gulity pleasure-ul tău? Pe lângă mâncatul de ciocolată pe ascuns, îmi place adrenalina, mai ales cea de la volan. Bineînțeles, nu conduc cu...

Pediatrics

Omuleții trezesc în noi sentimente de o intensitate copleșitoare. O mamă poate trece, în aceeași zi, de la furie la îngrijorare pentru ca, apoi,...

Books/Edu

Sunt mama a doi omuleți si cadru didactic. De 15 ani, sunt educatoare. Mă gândeam că, odată cu anii de învățământ, am vazut si...

Lifestyle

Un animal de companie îți poate înveseli viața și este o metodă ideală de a-i învăța pe omuleții vorbăreți să fie responsabili. Trebuie însă...

Lifestyle

Îți mai amintești cum era viața fără copii? Pustie, fără sens și plictisitoare. Da, așa dă bine la “CV-ul” de părinte, dar realitatea, să...

Books/Edu

Creioanele sunt una dintre marile pasiuni ale lui Nicholas. Pentru el, numărul ideal de creioane este “Mai vreau creioane!”. Și ar mai vrea și câteva caiete,...

Parenting

Nu sunt nici pe departe o mamă perfectă, însă am fost crescută pentru a fi un copil perfect! Eu, tu și mulți alți adulți...

Fun

În luna august, David are vacanță de la grădăniță. O vacanță impusă de noi, pe care eu și soțul am decis că o merită...

Fun

Mami și tati. Două prezențe constante din viața unui copil. Doi oameni care ar face orice pentru binele și fericirea copilului. Cu toate că...