Nici bine nu s-a uscat cerneala pe actul de căsătorie că deja a venit întrebarea despre copii. O întrebarea mult prea intimă care persistă la români fără nicio jenă, aceeași întrebare ambalată mai mult sau mai puțin elegant: “Voi când faceți un copil?” sau “Ați copilărit destul, e vremea să faceți un copil” sau “La vârsta ta aveam deja un copil. O să-ți pară rău la bătrânețe că nu te-ai grăbit” sau “Ce mai aștepți? Deja ai o vârstă!”
Sunt întrebări pe care le-am auzit timp de 6 ani.
Întrebări puse de părinți, rude, prieteni, amici, colegi de muncă, vecini sau pur și simplu oameni pe care abia îi cunoscusem de câteva minute.
Întrebări aruncate în față, fără rușine, reținere și, de multe ori, cu tentă de “interogatoriu”.
Dacă la început mă amuzam, pe parcurs mi-am dat seama că ei, de fapt, intrau cu bocancii în viața mea personală și că astfel de întrebări sunt mult prea intime și persoanle.
Iar după patru ani, aveam să îmi dau seama că începuseră chiar să doară.
Indiferent că a venit fix când îți doreai, după ani de chin sau din întâmplare, un copil este cea mai mare bucurie din viața unui cuplu.
De multe ori însă, drumul până la acea bucurie este pavat cu multă tristețe, amărăciune și, de parcă nu ar fi de ajuns, cu presiunea celor din jur.
O presiune pe care femeile o simt cel mai mult, că doar ăsta este scopul femeilor în viață, să facă copii, nu?
Iar dacă nu ai copii atunci când cei din jur consideră că este momentul potrivit, parcă te trasformi în ochii tuturor în ceva ciudat.
La aniversarea a patru ani de la căsătorie am primit cadou un cățel de la sora mea.
O pufoșenie albă de care ne-am îndrăgostit imediat, atât eu cât și soțul meu.
Am pus o fotografie cu toți trei pe o rețea de socializare. Și care credeți că erau comentariile?
“V-ați luat cățel? Nu mai bine faceți un copil? Ca membru al familiei mi-aș dori un copil, nu un cățel”.
Instant, bucuria mi s-a transformat în furie. Furie pe cei din jur, o furie pe care am continuat să o simt încă doi ani.
A întreba pe cineva când face un copil e ca și când l-ai întreba când face sex.
Că doar cu toții știm cum se fac copiii.
Însă, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. E un subiect prea sensibil și dureros pentru a îi permite cuiva să îl dezbată în numele tău.
Înainte de a-i pune unei femei întrebarea “Când faci un copil?”, verifică mai întâi dacă nu cumva răspunsul ar putea fi unul din cele ce urmează:
Când faci un copil?
Răspuns: Păi, te-ai gândit că poate nu pot face un copil? Poate mi-l doresc cu ardoare, dar el nu vine.
Te-ai gândit că, poate, în anii ăștia în care tu mi-ai tot adresat această întrebare, am fost la diverși medici, am făcut “N” analize, am luat sute de medicamente și am făcut zeci de injecții?
Că mă rog în fiecare seară la Dumnezeu să fie ultima lună în care plâng?
Poate nu știi, dar întrebarea ta e ca un cuțit răsucit într-o rană adâncă.
Când faci un copil?
Răspuns: Poate am avut deja 5 sarcini pierdute până acum și sufletul meu plânge, în loc să râdă, de fiecare dată când aflu că sunt însărcinată.
Poate nu pot să îți spun că sunt însărcinată de teamă ca data viitoare când ne vom vedea îți va fi milă de mine, lucru de care nu am nevoie acum.
Poate că sufăr de o boală genetică, iar ducerea unei sarcini dincolo de primul trimestru este provocarea cea mai grea pentru mine.
Când faci un copil?
Răspuns: Te-ai gândit că, poate, o sarcină reprezintă un risc pentru pruncul nenăscut sau pentru mine?
Dacă sfidezi sfaturile medicilor și ai un copil cu probleme, pe lângă lupta pe care trebuie să o porți cu viața, mai trebuie să dai explicații și în fața societății.
Când faci un copil?
Răspuns: Încă nu vreau. Încă nu mă consider suficient de matură să am grijă de un omuleț vorbăreț.
Vreau să devin cea mai bună versiune a mea înainte ca viața cuiva să depindă de mine.
E alegerea mea dacă vreau sau nu să am moștenitori. Asta nu ține de egoismul personal, ci de o anumită experiență de viață.
Când faci un copil?
Răspuns: Ce bine că m-ai întrebat, simțeam că lipsește ceva în viața mea, dar nu știam ce.
Iubire, hai repede în casă să ne apucăm de treabă. Uite ce idee strălucită a avut tanti Lenuța!*
*Acest răspuns este pentru toate “Lenuțele” din viața noastră care nu își văd de ale lor.
După ce mi-am dat seama că sunt pregătită să devin mamă, după ce am luptat cu infertilitatea 2 ani și am, în sfârșit, un omuleț vorbăreț al meu, vine cireașa de pe tort:
“Nu îl poți lăsa singur, trebuie să mai faci unul. Trebuie să faci și o fetiță!”
Adică trebuie, e musai, e obligatoriu, nu poți trăi fără, ești un paria al societății dacă nu mai faci un copil, vei fi pusă la colț și bătută cu pietre.
Pe lângă cele enumerate mai sunt, te-ai gândit că poate nu îmi permit financiar să mai fac unul?
Știu, vei spune că unde mănâncă unul, mănâncă doi. Totuși, eu îmi doresc mai mult pentru copiii mei. Îmi doresc o educație bună!
Și, da, poate îmi doresc cu ardoare un al doilea copil, dar totuși aleg să nu îți spun ție asta.
De ce? Pentru că este o problemă mult prea personală. Cu toate astea, îți mulțumesc pentru grijă!
Bunici, rude, vecini, colegi de muncă sau cunoscuți, gândiți-vă la ce am scris mai sus și, poate, data viitoare, alegeți să nu mai întrebați unele lucruri “delicate”.
Tu cu ce întrebări te-ai confruntat înainte să ai un omuleț vorbăreț și cum le-ai făcut față?
Mihaela Viziru
Mihaela Viziru este mămică de omuleț vorbăreț de 3 ani și jumătate. La fel de vorbăreață este și ea, ar discuta ore întregi despre copii și călătorii. Adoră să scrie și să împărtășească experiențe, “sfaturi” și (ne)realizări cu alți părinți. Cu o experiență de 10 ani în presa “serioasă”, pentru oameni mari, își găsește refugiul în scrierile pentru omuleții noștri vorbăreți.
