“Eu, când voi avea un copil, nu voi face niciodată asta”, spunea o prietenă deunăzi. Wait and see, sista’! Am fost și eu odată în locul tău. Cu mult înainte să am copii, mă gândeam ce mamă calmă voi fi. În visul meu cu ochii deschiși, stăteam cu toții liniștiți la masă, ca în reclame. Bucătăria nu arăta ca acum, ca după bombardament, cu siguranță nu aveam mâncare și în păr. Vine o zi în viața ficărei mame când trebuie să facă exact opusul a ce a jurat că nu va face.
Poate pentru că, după ce devenim părinți, ne dăm seama de lucrurile cu adevărat importante.
E posibil să realizam de ce părinții noștrii, la rândul lor, au avut un anumit comportament pe care, când erai copil, nu îl înțelegeai.
După o zi agitată la birou, după 2h de stat în trafic, după ce te-ai străduit să le gătești o cină sănătoasă, iar ei nici măcar nu au vrut să guste, e posibi să nu ți se mai pară atât de grav să-i lași 10 minute la desene, cu câte o napolitană în mână, cât să îți tragi sufletul, înainte de povestea de seară.
Iată, deci, 7 lucruri pe care am zis că nu le voi face, dar pe care le-am făcut:
Să insist ca cei mici să doarmă la prânz
Îmi amintesc și acum cât de mult îmi displăcea să dorm la prânz când eram mică. Aș recupera acum, dar asta e altă poveste. Ai mei insistau să dorm la prânz, iar eu mă gândeam numai la copiii pe care îi auzeam pe afară jucându-se. Încă de atunci, mi-am zis că nu le voi cere copiilor mei să doarmă la prânz. Azi, îmi dau seama că somnul de la prânz le face bine și încerc, în fel și chip, să-i păcălesc să doarmă măcar o jumătate de oră.
“Pentru că așa zic eu și punct”
Îmi amintesc vorba asta enervantă pe care părinții, bunicii sau profesorii o spuneau uneori. Pentru că această replică mi s-a părut întotdeauna mai enervantă decât replica unui cutremur, mi-am promis să n-o folosesc.
Prefer să le explic de ce un NU e NU. Dar ce faci atunci când epuizezi toate exemplele și argumentele?
Să-mi las copii să mănânce în mașină
Nu-mi place să mă urc în mașini murdare. Bineînțeles, nimănui nu-i place. Numai că, mai ales în cazul lui Anais, care este încă foarte mică, trebuie să aleg între a opri din 10 în 10 minute pentru că îmi cere non stop ceva sau a o lăsa să roadă câte un covrigel sau un biscuite și să stea liniștită la drum lung.
Să-mi pun copiii să-și ceară scuze, chiar dacă nu vor
Până să am copii, nu înțelegeam cum poate un omuleț să te calce, să te lovească din greșeală, să se trântească pe tine ca pe o pernă și tot el să se uite ca și cum tu cel ești vinovat. Acum, înțeleg că încă nu-și pot coordona mișcările atât de bine încât să nu se miște ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, dar mi-aș dori ca, măcar uneori, să își ceară scuze.
De curând, Nicholas a vărsat cafeau unei prietene pe masă și pe rochia ei, din greșeală. Se vedea că nu i-a trecut nicio secundă prin minte să-și ceară scuze, fiind mult mai preocupat să-și continue joaca. Nu avea nici o intenție să-și ceară scuze. Era mult mai preocupat să-și continue joaca cu Eric. După ce m-am uitat la el, așa cum numai o mama știe, a mormăit un “Scuze” atât de fals și de forțat că mai bine nu mai zicea nimic.
Să ne mutăm în afara orașului
Ador orașul, ador viața agitată de la oraș. Intenția mea de a mă muta în afara Bucureștiului era egală cu 0. Asta până când am născut și am realizat că o curte și un aer mai curat sunt aur pentru copii. Un cartier liniștit, cu copii de seama copiilor mei reprezinta tot ce e mai frumos.
Mă voi juca toată ziua cu ei
Ce am omis când visam la asta era că job-ul de mamă implică zeci de alte task-uri.
Nu va trece nicio seară fără să le citesc.
Incă țin cu dinții de hotărârea asta. Reușesc să le citesc povești aproape în fiecare seară, dar nu în fiecare seară. Slavă Domnului că, pentru serile în care mă simt epuizată, mai sunt și alți oameni care citesc povești pe internet. Alteori, Bogdan le inventează povești, iar atunci când inspirația îl părăsește, le spune toate bazaconiile ca să îi facă să râdă.
Ana Nicolai
