Se aude un zgomot. Deschid ochii ușor, iar razele de lumină mă fac să îi închid la loc. Strâng tare pleoapele în timp din gura imi iese firav si tremurând un singur cuvant: “Mami”. Nu primesc niciun răspuns, asa că mai fac o încercare. De data aceasta, mă lupt cu lumina și reușesc să deschid ochii. Perna de lângă mine e goală, ușa este întredeschisă… În suflet simt cum își face loc teama și neliniștea. Buzele îmi tremură și ochii mi se umplu de lacrimi. Se aude din nou un zgomot. Același zgomot care m-a trezit. Apoi se aud pași în depărtare. Îi aud din ce în ce mai aproape, mai aproape, mai aproape… Strâng pătura la piept, inima îmi bate cu putere. Pașii se apropie din ce în ce mai mult.
– Mamiiii! Mi-a fost dor de tine!
Cu bratele ei mari, îmi cuprinde tot corpul și mă strânge la pieptul ei. Închid ochii și tot ce simt este mirosul ei dulce. Pentru că așa miros mamele, dulce. A viață dulce, a frumusețe dulce, a bunătate dulce. Mă bucur de îmbrățișare și parcă timpul a stat în loc. Ce îmbrațișare dulce!
– Mami, îmi este dor de tine!
– Dar sunt lângă tine, puișor. Sunt aici și te voi ține în brațe până dorul va fugi. Sunt aici și voi veni la fiecare strigare a ta.
Deodată, mâinile ei calde se desfac de pe trupul meu mic ce și-a găsit culcuș la pieptul ei. Simt iar răcoarea dimineții. Apoi, cu un gest lin, mami duce o mână la inima ei și pe cealaltă la inima mea. Ochii ei mari simt cum îmi cuprind toată ființa și îmi spune cu cea mai dulce voce:
– Când simți că te curpinde dorul, du o mână la inimă. O simți cum bate? Acelea sunt bătăile calde ale iubirii mele ce ți-o port.
Mihaela Viziru
Articol din seria “Gândurile lui David”
