Creșterea copiilor este una dintre cele mai mari sarcini financiare pe care o poate suporta o familie. În România, specialiștii au calculat că aproximativ 30% din bugetul unei familii cu venituri medii sunt cheltuiți pentru creșterea și îngrijirea unui singur copil. O familie americană alocă 25,6% din venituri pentru creșterea copilului iar cuplurile din Danemarca cheltuie circa 10,7% din venitul lor pentru îngrijirea copiilor.
Copilul meu este obsedat de mașinuțe. Avem deja sute de mașini. Toate formele, mărimile, culorile. Acum, când vrea o mașină nouă, rareori spunem DA. Si asta pentru că nu putem să spunem mereu NU.
Eu și sotul meu am început să urmărim cu atenție cheltuielile și încercăm să îi transmitem și copilului obiceiuri bune de consum. Încercăm să îi explicăm cât putem diferența dintre dorință și nevoie.
A spune pur și simplu NU, nu este deloc o strategie bună. Și asta cred că am învățat cu toții pe pielea noastră, atunci când am fost copii.
Când spui unui copil NU, fără nicio altă explicație, el se întreabă “de ce” și își închipuie că părintele este rău.
Dar, dându-i și câteva explicații despre motivul pentru care nu poți cumpăra un anumit lucru, îl ajuți să înțeleagă nevoile.
IMPLICAȚI COPILUL ÎN DECIZIILE DE CUMPĂRARE
Când discutați ce vă puteți permite sau nu cu copilul, începeți o discuție despre un subiect, cum ar fi alimentele, explicând nevoile versus dorințele.
Includeți-vă copilul în unele dintre deciziile de cumpărare, astfel încât să înțeleagă alegerile pe care le faceți.
În primul rând, nu este o rușine să îi explici copilului că ai o anumită sumă de bani de cheltuit pentru lucrurile de care aveți nevoie și pentru facturi.
Este posibil ca unii copii mai mici să nu înțeleagă că fondurile sunt limitate.
Îți poți ajuta copilul să învețe că banii sunt doar alegeri: cât cheltuiți sau nu cheltuiți. Ce mărci cumpărați. Ce prețuri sunteți dispus să plătiți. Dacă lucrul respectiv vă trebuie cu adevărat sau cumpărarea lui mai poate fi amânată.
O modalitate bună de a învăța aceste alegeri este să-ți incluzi copilul în unele decizii de cumpărare.
De exemplu: când sunteți la magazinul alimentar, explicați de ce alegeți un produs în loc să alegeți altul. Apoi, întrebați-vă copilul ce alegeri ar face.
Încercați să dați copilului câțiva lei și rugați-l să aleagă ce fel de fructe și-ar dori la prânz.
Când faceți cumpărături cu copilul, întrebați-vă cu voce tare: „Am nevoie de asta acum?”
Același lucru îl puteți face și când copilull vă cere o jucărie asemănătoare cu cele de acasă.
CEA MAI BUNĂ STRATEGIE: BORCANUL CU DORINȚE
Fiecare adult are un portofel. Cel mai bine, pentru a învăța despre bani, este ca fiecare membru al familiei să aibă portofel.
Copilul poate avea o pușculiță sau, cum îi spunem noi, un borcan cu dorințe. Banii primiți de la bunici, rude, prieteni pot fi strânși acolo.
Îi numărăm mereu împreună cu copilul și îi arătm și portofelul nostru pentru a vedea că fiecare trebuie să se încadreze la o anumită sumă când mergem la cumpărături.
Să zicem, de exemplu, că are 200 de lei. Când mergem la cumpăraturi și cere o jucărie care costă 50 de lei îi putem explica că dacă își cumpără jucăria respectivă îi mai rămân bani și pentru alte jucării.
Dacă se orientează către o jucărie de 150 de lei, îi spunem că dacă chiar și-o dorește va rămâne cu doar 50 de lei pentru alte cumpărături.
Ei bine, dacă se uită la o jucărie ce costă peste 200 de lei îi explicăm că nu are suficienți bani pentru ea și trebuie să mai strângă.
Toate explicațiile i le dăm după ce am numărat banii împreună cu copilul și a înțeles câte hârtii trebuie să dea magazinului și câte îi mai rămân lui.
O să rămâneți uimiți de simțul copilului de posesie și cum va renunța la jucăriile scumpe sau cât de repede își va da seama că de fapt nu are nevoie de jucăria respectivă. Acesta este un exercițiu foarte bun în care copilul învață singur valoarea banilor.
Voi cum îi explicați copilului că nu puteți cumpăra toate lucrurile pe care el și le dorește? Cum reacționează când nu primeste jucăria dorită?
Mihaela Viziru
Mihaela Viziru este mămică de omuleț vorbăreț de 3 ani și jumătate. La fel de vorbăreață este și ea, ar discuta ore întregi despre copii și călătorii. Adoră să scrie și să împărtășească experiențe, “sfaturi” și (ne)realizări cu alți părinți. Cu o experiență de 10 ani în presa “serioasă”, pentru oameni mari, își găsește refugiul în scrierile pentru omuleții vorbăreți și este în echipa revistei încă din prima zi.
