Dragii mei părinți vorbăreți, astăzi vorbărim despre p… enis, p… uțică, cocoșel, cuculeț, ciucuraș și alte astfel de alinturi. În virtutea scrierii unui articol semi-serios, în continuare eu voi folosi termenul de penis si nu, nu îmi e deloc rușine! Și nici vouă nu ar trebui să vă fie. Așa se numește partea asta a corpului. Mâna e mână, penisul e penis.
Când din burtica lor magică apare un mini-bărbățel, mămicile, mai ales cele care nu au avut frățiori sau alți bebeluși băieți, se găsesc acaparate de gânduri ce nu le dau pace. “Eu ce fac cu el? O să mă descurc? Îl pun în sus, îl pun în jos? Îl decalotez, nu il decalotez? Când îl decalotez? Doamne, în ce hal trage de el! Oare și-l poate rupe?” Răspunsul cel mai pertinent este: NIMIC!
Nu ai nimic de făcut cu penisul unui bebeluș
Ai ajuns acasă cu mini-omul care în câțiva ani îți va prezenta o fată cu care, cel mai probabil, nu vei fi de acord. Pardon, până acolo, vine primul schimbat de scutec. Te uiți la pampersul ăla pe toate părțile și crezi că ți-ai dat seama care e fața. Mirific!
Îți amintești să te speli pe mâini înainte și după ce îl schimbi, apoi te holbezi vreo 10 minute și calculezi: în sus sau în jos? Să fiu anarhistă și să o pun în lateral? Ala-bala-porto-cala. Orice ai ales, felicitări! Este corect.
Nu există recomandări despre orientarea penisului
În scutec, acesta poate sta cum vrea el. Din experiența personală, însă, aș îndrăzni să recomand orientarea lui în jos pentru a evita să porniți mașina de spălat în fiecare zi.
Dacă ai destule schimburi și așternuturi și mai ești și puțin masochistă, merge și în lateral, merge și în sus, penisul nu este afectat in nici un fel. Nu ai cum sa greșești!
Descoperirea
Când bebelușul mai crește, vei descoperi cum, la schimbarea scutecului își descoperă si penisul (sau vulva, că și fetițele trec prin asta, doar că ele nu prea au de ce trage).
Și îl descoperă cu o “finețe” de tanc, de te și gândești: “Oare, dacă îl rupe, se poate reatașa? Oare, se poate pune în ghips? Hmm….cum ar face pipi cu el în ghips?”.
Va trage de el de parcă nu e al lui. Și este bine SĂ ÎL LAȘI, pentru că este doar o etapă ce va trece pe la… aș vrea să zic 70 – 80 de ani, dar nu sunt sigură, în orice caz, cine își spune altceva, se minte în stil mare.
Nu este nimic anormal
Lăsând gluma la o parte, nu este absolut nimic sexual în acest gest. Așa cum și-au descoperit mânuțele și piciorușele când erau mai mici, așa își descoperă și penisul.
O va face obsesiv, pentru o vreme, până se lămurește că partea aia este parte din el, până creierul lui își integrează și acea parte ca parte din sine și apoi se va mai calma.
Nu, nu are ce rău să își facă. Grijă, totuși, să aibă unghiuțele tăiate, pentru că, desi nu vor, nu au efectiv motricitatea fină suficient de dezvoltată cât să fie blânzi nici măcar cu ei, d-apoi când ne apucă pe noi de ciuf. Bebelușul/copilul poate umbla acolo cât și când vrea el.
La penisul unui bebeluș nu se umblă
Altcineva însă, nu! La penisul unui bebeluș NU SE UMBLă pâna la – cel putin – un an. Nu există un mod anume de a-l spăla, nu trebuie tras, nici decalotat pentru a-l spăla în interior *, ci doar spălat cu apă și săpun exact ca orice altă parte a corpului.
* La copilul mai mare (și decalotat) igiena se face riguros.
Acest NU SE UMBLĂ se aplică și pentru medicul de familie, și pentru medicul pediatru, și pentru orice alt medic care “doar se uită”.
Nu este nevoie și nu trebuie să îl decaloteze forțat ca să se uite. Această decalotare forțată este cea care produce, de fapt, fimoza adevărată.
Ce este fimoza
Majoritatea mamelor de băieți au auzit cuvântul “fimoză” până la vârsta de 1 an a copilului. Ce este fimoza asta? Cu siguranță ați auzit deja că există o fimoză “normală”, fiziologică, din naștere și că există și o fimoză “anormală”, cicatriceală.
Dar care e care și de unde să știu eu?! În principiu, nu e datoria voastră să știți, ci a medicilor. Însă, cum majoritatea le confundă, nu strică să știți și voi.
Fimoza fiziologică
Fimoza fiziologică apare la majoritatea baiețeilor și înseamnă că penisul are un aspect perfect normal, singurul semn este că nu poate fi decalotat.
Prepuțul (pielea) este lipit de gland (cap) prin aderențe balanoprepuțiale, care sunt perfect normale, au rol de protecție și se desfac în timp, cu vârsta, iar “deschiderea” prepuțului poate fi mai îngustă.
Nu necesită intervenție, nu necesită operație, nu necesită tratament. Atâta timp cât copilul urinează normal, zona nu este inflamată, roșie și nu prezintă leziuni o lasam in pace. Decalotarea se va întâmpla natural, cu timpul.
Fimoza cicatriceală (sau patologică)
Fimoza cicatriceală nu prea apare de capul ei, ci apare datorită intervențiilor acolo. De câte ori îl decalotăm puțin mai mult decât ne permite natura, se formează niște microfisuri, chiar dacă nu se văd cu ochiul liber. Aceste fisuri se vindecă în timp și formează mici cicatrici.
Și tot așa și tot așa, ajungem cu un inel cicatriceal complet de fimoză (ca o sfoară sidefie legată strâns acolo) care poate provoca de la inflamații la infecții, atât locale, cât și urinare.
Dacă la început, treaba asta se mai poate rezolva cu unguente, odată format inelul cicatricial, nu există altă soluție decât intervenția chirurgicală.
Parafimoza. O URGENȚĂ!
Foarte important! Dacă s-a întâmplat să îl decalotați sau s-a decalotat copilul mai mare singur și nu mai reușiti să îl recalotați (adică nu mai puteti trage pielea inapoi) acest lucru se numește PARAFIMOZĂ și reprezintă O URGENȚĂ medicală adevărată.
Mergeți repede la o cameră de gardă care are chirurgie pediatrică pentru a fi așezat totul la loc. Este important să aveti aceste discuții cu baieții voștri mai măricei, ca în caz că se întâmplă, să nu le fie rușine sa vă anunțe și să ajungeți în timp util la camera de gardă, nu după ce nu mai poate el suporta.
Da, rușinea îi poate face să suporte disconfortul destul de mult. Dez-rușinați discuțiile astea între voi, parinte-copil, va rog din suflețel! Este pentru binele și sănătatea lor!
În încheiere
Ce facem, deci, cu “chestia”? Nimic și nu lăsăm nici pe alții să facă ceva. O îngrijim ca pe orice altă parte a corpului copilului nostru și o urmărim din când în când ca să ne asigurăm că e totul ok.
Ori de câte ori observați orice problemă acolo, orice aspect modificat, orice jenă etc. este recomandat un consult la cel care se ocupă de sfera asta, chirurgul pediatru. Nu există urologie pediatrică, e înglobată în chirurgia pediatrică.
Cu bine, părinți vorbăreți!
Dr. Alina Androne
Alina Androne este medic rezident chirurgie pediatrică, mamă de omuleț vorbăreț expresiv, pasionată de joacă, parenting, psihologie și desen.
Nici un sfat sau recomandare, nici macar cea venita din partea unui medic, nu va putea inlocui vreodata consultul medical. Examinarea clinica este un pas crucial pentru diagnosticul si tratamentul corect al oricarei afectiuni.
